disponibilă în Android și iOS |
Aplicația oferă noua modalitate de gestionare a conturilor pentru serviciile publice, toate serviciile digitale fiind accesibile dintr-un singur loc, printr-un singur login.
Practic, ROeID asigură identitatea digitală a tuturor cetățenilor României, facilitându-le autentificarea în toate platformele digitale pe care statul român le administrează, dar și conectarea la alte platforme digitale guvernamentale din întreaga Uniune Europeană.
Până acum, fiecare dintre noi mergea în fața unui funcționar, prezenta cartea de identitate, iar funcționarul verifica imaginea și datele validând astfel identitatea persoanei.
Prin identitatea digitală ROeID, cetățenii se vor autentifica online, digital, direct printr-un singur set de credențiale, fiind un instrument de bază în digitalizarea tuturor serviciilor publice.
O imagine a cărții de identitate, un selfie și un video scurt sunt pașii necesari pentru crearea contului ROeID.
Important pentru românii din Diaspora.
Un român din Diaspora și fără cont bancar în România va putea prin contul creat pe Ghișeul.ro să își rezolve toate problemele privind taxele sau impozitele bancare, plăți la ANAF sau emiterea gratuită a cazierului judiciar. Acum, serviciile care sunt online dar până acum necesitau deplasarea la ghișeu, vor fi disponibile prin ROeID.
Astfel, vom putea folosi ROeID în platformele gestionate de instituțiile publice așa cum folosim acum contul Facebook sau Google pentru a ne autentifica în alte platforme private. Platformele digitale guvernamentale vor avea opțiunea de login, de conectare cu ROeID, marcată printr-un buton specific – Autentificare cu ROeID.
PS. Autoritatea pentru Digitalizarea României a sosit anul acesta cu ROeID, cea de-a doua aplicație, după Ghiseul.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu